Când vorbim despre investiții publice, numărăm contractele semnate, sumele alocate și șantierele deschise. Eu cred că trebuie să numărăm, cu aceeași atenție, lucrările finalizate, facturile achitate la termen și oamenii care folosesc efectiv ceea ce am construit. Abia atunci putem spune că o investiție și-a atins scopul.

Ca inginer constructor și jurist, privesc această problemă din două perspective care ar trebui să se întâlnească în orice proiect public: lucrarea trebuie executată corect, iar contractul trebuie respectat de ambele părți. Calitatea construcției și seriozitatea plății nu sunt obiective concurente. Sunt condițiile aceleiași investiții reușite.

Nu putem cere constructorilor să respecte calendarul lucrărilor și să tratăm calendarul plăților ca pe o simplă recomandare. La fel cum nu putem cere administrației să plătească fără verificări sau să închidă ochii la lucrări neconforme.

Datele prezentate pe 14 septembrie 2026 de Patronatul Societăților din Construcții — Filiala Transilvania merită discutate serios. Potrivit comunicatului publicat prin AGERPRES, valoarea lucrărilor executate și certificate tehnic în proiectele PNRR analizate este de aproximativ 6 miliarde de euro, în timp ce constructorii au încasat efectiv circa 3,1 miliarde de euro.

Diferența de aproximativ 2,9 miliarde de euro nu trebuie prezentată automat drept total al facturilor restante. Pentru o asemenea concluzie trebuie verificate scadențele, documentele și situația fiecărui contract. Dar decalajul justifică o întrebare: cât poate fi susținută execuția lucrărilor atunci când încasările rămân atât de mult în urma lor?

În aceeași zi, într-un material difuzat de TVR, reprezentanți ai constructorilor au reclamat întârzieri la plată inclusiv în cazul unor lucrări ajunse la final. Sunt semnale care trebuie confruntate cu situațiile concrete ale proiectelor și cu explicațiile autorităților, nu respinse prin formule generale.

Să ne imaginăm o firmă care execută la timp o etapă de lucrări, obține verificările necesare, dar nu primește plata la scadență. Materialele au fost cumpărate. Utilajele au fost folosite. Angajații și subcontractorii trebuie plătiți. Firma poate încerca să acopere diferența din rezerve sau prin credit, însă aceste soluții au limite și costuri.

Dacă întârzierea continuă, dificultatea se poate transmite către furnizori, transportatori și echipele mai mici care lucrează în subcontractare. În cele din urmă, poate afecta chiar ritmul investiției pentru care statul a semnat contractul.

De aceea, nu consider plata la termen o favoare făcută unei companii. O consider parte din protejarea investiției și, implicit, a interesului public.

Vreau să fie foarte clar: nu susțin plata unor lucrări neexecutate, a unor cantități nejustificate sau a unor construcții care nu respectă cerințele tehnice. Banul public trebuie verificat riguros, iar constructorul trebuie să răspundă pentru ceea ce livrează.

O lucrare de proastă calitate nu devine acceptabilă pentru că firma are dificultăți financiare. O întârziere imputabilă executantului nu trebuie ascunsă în spatele criticilor la adresa birocrației.

Dar aceeași exigență trebuie aplicată și instituției publice. Atunci când lucrările îndeplinesc condițiile contractuale, documentele sunt complete și termenul de plată a sosit, administrația trebuie să își respecte angajamentul.

Statul trebuie să fie un beneficiar exigent, dar și un partener contractual previzibil.

Aș vrea ca discuția despre responsabilitate să înceapă cu identificarea exactă a blocajului. Lipsesc documente? Există neconformități? Se așteaptă verificarea unei situații de lucrări? Nu a fost asigurată finanțarea? Sunt probleme diferite, care cer soluții diferite.

Formula „nu s-au făcut plățile” nu explică suficient. Nici răspunsul „dosarul este în lucru” nu poate ține loc, la nesfârșit, de termen și de responsabilitate.

În reportajul TVR din 14 septembrie, reprezentanții sectorului au reclamat și timpul consumat de documentații, precum și volumul mare de muncă administrativă asociat proiectelor. Dincolo de formulările folosite de cei intervievați, problema ridicată este una care merită evaluată: cât din acest efort asigură controlul necesar și cât reprezintă repetarea inutilă a acelorași verificări?

Nu cred în eliminarea controalelor pentru a grăbi cheltuirea banilor. Cred în proceduri clare, în documente cerute justificat și în responsabilități care nu se pierd între birouri.

Nu poți construi un calendar realist presupunând că toate întârzierile administrative vor fi recuperate de constructor. O etapă tehnologică nu devine mai scurtă pentru că o instituție a răspuns mai târziu. Iar presiunea termenului nu trebuie să justifice niciodată compromisul asupra calității.

La conferința organizată de PSC Transilvania a fost susținută și necesitatea finanțării proiectelor mature, pregătite pentru implementare, tocmai pentru a reduce dezechilibrul dintre timpul consumat de proceduri și cel rămas pentru execuție. Consider că această propunere, prezentată în comunicatul publicat prin AGERPRES, merită transformată într-un criteriu serios de prioritizare.

Aș prefera mai puține proiecte anunțate simultan, dar bine pregătite și susținute financiar, decât o listă impresionantă de investiții pentru care nu putem explica limpede cum și când vor fi terminate.

Aș începe cu o imagine publică, actualizată, a fiecărui proiect important: valoarea contractului, stadiul lucrărilor, sumele solicitate la plată, cele verificate, cele achitate și eventualele întârzieri. Nu un tabel încărcat de termeni tehnici, ci informații pe care cetățeanul să le poată înțelege.

Apoi, aș cere un calendar de finanțare corelat cu etapele de execuție. Înainte de a solicita accelerarea lucrărilor, autoritatea ar trebui să poată explica din ce sursă și în ce condiții va plăti ceea ce cere să fie executat.

Pentru blocaje, aș susține termene clare de soluționare și identificarea instituției responsabile. Constructorul trebuie să știe ce are de completat, autoritatea trebuie să știe ce are de verificat, iar finanțatorul trebuie să comunice ce poate asigura. Cetățeanul nu trebuie lăsat să ghicească cine răspunde.

Aceleași exigențe le consider necesare și în Neamț. Nu putem solicita transparență și disciplină doar instituțiilor conduse de alții. Standardul trebuie să fie același, indiferent de partidul unui primar, al unui președinte de consiliu județean sau al unui ministru.

Pentru mine, rezultatul unei investiții trebuie să fie concret: o școală în care se poate învăța în condiții bune, un drum care poate fi folosit în siguranță, o rețea de apă care funcționează. Valoarea contractului și fotografia de la semnare nu pot înlocui aceste rezultate.

Bugetele nu sunt nelimitate, iar prioritizarea este necesară. Tocmai de aceea, cred că trebuie să fim mai riguroși înainte de a angaja cheltuieli și mai serioși în respectarea obligațiilor deja asumate.

România nu se construiește pe facturi neplătite. Se construiește cu proiecte bine pregătite, lucrări verificate și angajamente respectate până la capăt. De către constructori și de către stat, în egală măsură.